Istoria LEGO® | Disney

Istoria LEGO® | Disney

În 1923, doi frați au fondat un nou studiou de animație care avea să devină una dintre cele mai valoroase companii din lume. Îl știm astăzi sub denumirea de Walt Disney Animation Studios și continuă să aducă magie și bucurie pentru milioane de oameni din întreaga lume.

Au trecut 100 de ani de când a luat ființă The Walt Disney Company, iar pentru a-i sărbători centenarul, facem o incursiune printre amintiri pentru a explora parteneriatul nostru cu Disney.

De la primul set Disney pe care l-am lansat până la cele mai noi seturi cu ocazia aniversării a 100 de ani, iată câteva momente speciale din istoria LEGO® | Disney (sau, cel puțin, atâtea câte putem include într-un articol)...

1999 – Începutul unui parteneriat îndelungat

Acesta a fost unul dintre seturile Winnie the Pooh lansate în 1999
Totul a început în 1999, în Pădurea de o sută de acri, cu un oarecare ursuleț mereu flămând. Cu doar opt cărămizi, setul Winnie the Pooh Ziua de naștere a lui Pooh era un început relativ modest. Dar acest set simplu a inițiat un parteneriat care avea să dureze mulți ani. Firește că aceasta nu a fost singura noastră incursiune în universul lui Winnie the Pooh. În 2021, am revenit cu un set LEGO Ideas mai detaliat.

2000 – Intră în scenă emblematicul cuplu de șoricei Disney

Petrecerea lui Minnie, 2000

Un an mai târziu, două dintre cele mai cunoscute personaje animate au fost transpuse pentru prima dată în cărămizi LEGO. Mickey Mouse și Minnie Mouse au apărut în 2000 în seturile LEGO Juniors Mașina de pompieri a lui Mickey și Petrecerea lui Minnie.


Dar, chiar dacă Mickey Mouse este cel mai renumit personaj Disney, nu a fost primul. Această onoare îi revine lui Oswald iepurele norocos, care este inclus într-unul dintre seturile noastre aniversare din 2023 LEGO BrickHeadz™.

În 2000 i-am creat și pe Mickey și Minnie ca figurine bebeluși. Adorabili!

2010 – Un tur în camera lui Andy

Woody și Buzz în misiune de salvare

După mai bine de un deceniu, am creat primul nostru set în colaborare cu Disney și Pixar. Odată cu lansarea filmului Povestea jucăriilor 3 din 2010, am lansat și noi o gamă de seturi Toy Story, printre care Construct-a-Buzz (7592), Salvarea cu camionul Pizza Planet (7598), Militari în misiune (7595), Woody și Buzz în misiune de salvare (7590) și altele.

2010 – Pregătirea pentru Mașinile LEGO | Disney!

Călătoria lui Mack

Am pornit apoi spre Radiator Springs și lumea lui Fulger McQueen și a lui Tow Mater din filmul de mare succes Mașini de la Disney și Pixar. La fel ca filmul, această gamă LEGO | DUPLO® Mașini pentru micuți s-a bucurat de o popularitate de durată și are parte în continuare de succes.

2011 – Aducem aventurile cu pirați în momentele de joacă

După ce am gonit pe Route 66, înălțăm pânzele și pornim spre Caraibe în compania lui Jack Sparrow, Will Turner, Elizabeth Swann și a căpitanului Barbossa. Primul film a avut premiera în 2003 și ne-a făcut cunoștință cu cel mai bun pirat pe care l-am văzut vreodată.

Am lansat diverse seturi inspirate din seria de filme Pirații din Caraibe, inclusiv setul preferat al fanilor, Perla neagră. Armistițiu!

2012 – Primul set cu prințese Disney

Aproape încă de la începuturile sale, Disney a excelat la crearea de eroine fermecătoare. Prima a fost Albă ca Zăpada, în 1937, apoi a apărut pe ecrane Cenușăreasa, în 1950. Ambele au deschis calea pentru viitoarele prințese Disney.

În 2012, am lansat prima gamă LEGO DUPLO | Disney Princess™ pentru micuți cu un set Cenușăreasa. De atunci, ne-am aventurat în crearea de seturi Disney Princess pentru bucuria copiilor mai mari, cu Mulan, Ariel, Tiana, Rapunzel și multe altele.

Îți dorești mai mult? Descoperă 9 dintre cele mai interesante cadouri Disney pentru adulți...

2014 – Disney și Pixar fac echipă cu LEGO Ideas

La scurt timp după lansarea platformei de idei generate de fani LEGO Ideas, a apărut și primul nostru set Disney. Setul LEGO Ideas WALL•E a fost creat de Angus MacLane, un animator care lucra la film în momentul conceperii setului. Nu a fost ultima oară când aveam să-l vedem pe WALL•E. Anul acesta, apare alături de EVE într-un nou set LEGO BrickHeadz.

Următorul set LEGO Ideas | Disney avea să fie TRON: Moștenirea, în 2018.

2016 – Minifigurinele LEGO | Disney

Fie că este vorba de eroi sau ticăloși, personajele din poveștile Disney sunt emblematice. Pentru a aduce un omagiu câtorva dintre cele care ne-au marcat copilăria, în 2016 am lansat o serie de minifigurine LEGO | Disney înfățișându-i pe Alice în Țara Minunilor, Duhul din Aladdin, Peter Pan, Ursula, Maleficent, Donald Duck și mulți alții.

Pentru 2023, avem o întreagă selecție nouă de Minifigurine LEGO | Disney...

2023 – O poveste înduioșătoare spusă cu ajutorul cărămizilor

Una dintre poveștile inedite spuse de Disney și Pixar este cea a lui Carl Fredricksen din filmul „Deasupra tuturor”. Filmul prezintă povestea incredibilă a unui vânzător de baloane în vârstă de 78 de ani care atașează suficiente baloane la casa lui pentru a zbura spre America de Sud și a-și ține promisiunea făcută soției sale. Este o poveste remarcabilă și emoționantă, care debutează acum sub forma unui set LEGO | Disney uluitor, perfect pentru fanii filmului.

ÎN CINSTEA ANIVERSĂRII A O SUTĂ DE ANI

Unul dintre cele mai noi seturi LEGO® | Disney din 2023.

De-a lungul anilor, din parteneriatul nostru cu Disney au rezultat unele dintre construcțiile cele mai pline de satisfacții (nu le putem enumera pe toate, căci ți-ar lua ore întregi să le parcurgi). Vestea bună e că urmează multe altele.

Anul acesta, lansăm niște seturi aniversare unice. Unul este o cameră de filmat care celebrează moștenirea incredibilă lăsată de Walt Disney în cinematografie.

„De la lansarea primei game LEGO DUPLO Winnie the Pooh, în 1999, LEGO | Disney a inspirat joaca veselă pentru fanii Disney și LEGO de toate vârstele. De la călătorii în largul mărilor și misiuni temerare până la magia fascinantă a castelelor Disney Princess, LEGO | Disney a fermecat familii din întreaga lume dând viață fanteziei și inspirând noi aventuri cu ajutorul cărămizilor LEGO.”, a spus Casper Rafn Voigt, Director de produs LEGO | Disney la LEGO Group.

Și, dacă ai vizionat vreun film Disney, știi deja tema celui de-al doilea set.

Este un set extraordinar bazat pe emblematicul castel pe care toți îl știm și îl îndrăgim. Acest set cu turnuri care se înalță spre cer, artificii de jur-împrejur și o varietate de minifigurine Disney este de neratat pentru admiratorii Disney de pretutindeni.

Cauți ceva mai mic? Etajera de cărți din cărămizi LEGO prezintă câteva dintre personajele tale clasice preferate, printre care Frumoasa Adormită, Aladdin și Albă ca Zăpada, ca să retrăiești întreaga magie.

©Disney

©Disney. Based on the ”Winnie the Pooh” works by A.A. Milne and E.H. Shepard.

Cauți mai multe?

Consultă pagina principală „Bun-venit, adulți” pentru a vedea colecția noastră de seturi și articole pentru adulți!