De ce Concorde este o capodoperă a ingineriei

De ce Concorde este o capodoperă a ingineriei

Pe 2 martie 1969, legendarul Concorde s-a înălțat pe cer pentru prima oară.

A devenit imediat o emblemă a designului, iar performanțele sale erau cu mult înaintea timpului său.

Cât de rapid era Concorde? Cu o viteză de 402 km/h la decolare și o viteză de croazieră de 2.172 km/h (cam dublă față de cea a avioanelor standard de pasageri actuale), putea zbura de la Londra la New York în mai puțin de trei ore și jumătate în loc de opt ore (durata obișnuită la acea vreme).

Concorde la primul său zbor, deasupra Parisului, în 1969. Fotografie: Photos Airbus Heritage France

În trecut, gama LEGO® Icons a celebrat unele dintre cele mai impresionante minuni ale ingineriei și am simțit că este momentul să urăm bun-venit în club celui mai celebru avion de pasageri din lume.

Așa că, în timp ce setul LEGO Icons Concorde se pregătește de lansare, am discutat cu designerul expert Milan Madge pentru a afla în ce constă unicitatea acestuia.

Proiectat pentru viteză

„Concorde este un avion special din multe motive”, spune Milan. Chiar dacă nu cunoști aspectele tehnice, recunoști imediat silueta sa elegantă și fluidă. Este o emblemă în materie de design.”

Deși are un aspect unic, Concorde a fost proiectat inițial pentru funcționalitate, nu pentru formă. Iar funcția pe care inginerii inițiali încercau să o obțină era, în esență, viteza.

„Puterea avionului este dată de cele patru motoare Olympus uriașe montate sub aripi”, continuă Milan. „Acestea sunt reproduse în setul LEGO cu toate sistemele de admisie și evacuare a aerului diferite.”

Imagine a sistemului de admisie al Concorde 212, realizată în 1977. Fotografie: Photos Airbus Heritage France

Apoi, pentru a obține viteza supersonică, ai nevoie de un design incredibil de aerodinamic. Și, pentru a putea face să aterizeze un avion atât de aerodinamic, a fost proiectat botul înclinat.

Recrearea unei embleme

Milan precizează că și botul înclinat a fost rezultatul unei decizii funcționale.

„Problema este că, în momentul aterizării, piloții nu văd pista din cauza botului atât de lung și a unghiului de apropiere abrupt. Așa a apărut ideea botului înclinat.”

Un test de zbor al avionului Concorde din noiembrie 1970, unde poți vedea botul înclinat. Fotografie: Photos Airbus Heritage France

Și, desigur, nu poți vorbi despre Concorde fără a pomeni de aripile sale.

Forma acestora se numește aripă delta, de la litera greacă delta (Δ).

„Am alocat mult timp creării aripilor”, spune Milan. „Întreaga parte centrală a avionului este construită în lateral, deci cepurile cărămizilor nu sunt orientate în direcția obișnuită. Asta ne-a permis să creăm o aripă puternică și să obținem un model LEGO neted dedesubt.”

Acest lucru este important, pentru că modelul are un stativ de expunere care face vizibilă partea de jos.

Și aproape la fel de riguroși ca inginerii avionului Concorde real, Milan și echipa au fost atenți la fiecare parte a setului, inclusiv stativul.

„Am vrut ca stativul să evidențieze ideea că Concorde este foarte ușor. Deci, am creat un stativ subțire și ușor curbat, precum și un imprimeu într-un nou format, care arată ca o placă din alamă gravată.”

O altă dificultate a fost integrarea trenului de aterizare, din cauza fineței aripii.

„Am vrut ca modelul să aibă tren de aterizare, dar acesta era mai gros decât aripa.”

Din fericire, experiența lui Milan, care a mai proiectat o minune a ingineriei, LEGO Naveta spațială NASA Discovery, s-a dovedit utilă.

„Experiența cu setul Naveta spațială a ajutat mult. Pentru Concorde, am vrut să facem o cutie de viteze care să ne permită coborârea și ridicarea trenului de aterizare simultan.”

În acest scop, Milan și echipa sa au trebuit să creeze un mecanism care să se întindă 105 cm, aproape cât tot setul. Acesta urma să coboare la viteze diferite cele trei trenuri de aterizare, toate situate în fuzelajul foarte îngust, fără să încurce interiorul avionului.

Interiorul LEGO Icons Concorde
O privire în interiorul avionului Concorde real. Fotografie: Photos Airbus Heritage France

Când l-am întrebat pe Milan cum au reușit, nu s-a putut abține să nu râdă.

„Cu mare dificultate!”

Nu vom dezvălui mai multe, căci trebuie întâi să faci această construcție ca să crezi cât e de complexă. Dimensiunea sa, care măsoară 105 cm în lungime și 43 cm în lățime, spune totul. De fapt, este atât de tehnică, încât a trebuit să adăugăm LEGO Icons Concorde la lista celor mai antrenante seturi de construit pentru adulți…

Un set care va intra cu viteză în colecția ta LEGO®

Milan și echipa sa au creat zeci de versiuni ale modelului, adesea cu ajutorul și sprijinul echipei Airbus Heritage, care are acces la toate arhivele Concorde.

Împreună, au realizat un model precis care include botul înclinat, un tren de aterizare funcțional, roți de protecție retractabile la coadă, aripi delta cu elevoane mobile și elemente de direcție prinse cu balamale, pe verticală.

Indiferent dacă ești pasionat de Concorde sau doar admiri designul frumos, acest nou set supersonic este de neratat.

AIRBUS și CONCORDE sunt mărci comerciale înregistrate ale Airbus.

Cauți mai multe?

Consultă pagina principală „Bun-venit, adulți” pentru a vedea colecția noastră de seturi și articole pentru adulți!