Construirea LEGO® Icons Dune Atreides Royal Ornithopter: cum am dat viață unui aparat de zbor fantastic

Construirea LEGO® Icons Dune Atreides Royal Ornithopter: cum am dat viață unui aparat de zbor fantastic

Culegători ai mirodeniei care străbat deșerturile imense de pe Arrakis. Case regale în continuă schimbare. Viermi de nisip formidabili și de temut. Bine ai venit în universul Dune.

Pentru familia regală Atreides, există un singur mijloc de transport pentru a survola planeta: ornitopterul. Acum, cu setul LEGO® Icons Dune Atreides Royal Ornithopter, poți prelua comanda acestui aparat de zbor legendar.

IMAGINAȚIA PRINDE ARIPI

Creat de autorul Frank Herbert și redat vizual de echipa de producție a adaptării cinematografice din 2021, emblematicul Atreides Royal Ornithopter este un set LEGO uluitor.

Dar înainte să-și ia zborul, am discutat cu designerul LEGO Michael Psiaki, care a lucrat îndeaproape cu studioul care a realizat filmul. Acesta a fost deosebit de încântat să prezinte proiectul finalizat.

„Sun fan Dune. Am citit cartea de cinci ori și am fost uluit de filmul lui Denis Villeneuve din 2021. Povestea, universul creat și personajele sunt extraordinare”, spune Michael.

Dar cel mai mult l-au captivat ornitopterele.

RECREAREA UNEI LEGENDE SF

„Modul în care l-a descris Frank Herbert lasă loc de interpretări. Este o pasăre? O insectă? Un fel de avion? Mereu mi-am imaginat cum ar arăta acest aparat de zbor. Am văzut fotografii de producție ale ornitopterelor de recuzită și mi-am spus că sunt foarte tari. Erau mult mai grozave decât ce mi-am închipuit eu.”

Imaginația lui Michael s-a pus în mișcare chiar a doua zi.

„Am început să mă gândesc cum pot construi unul din cărămizi. L-am dezvoltat în decursul unui an, apoi am contactat studioul.”

Michael a colaborat strâns cu Patrice Vermette, scenograful adaptării cinematografice.

„Patrice mi-a arătat versiuni digitale ale ornitopterului”, spune Michael. „Cum se deschide rampa, cum se coboară trenul de aterizare sau cum se deschid ușile din față. Detaliile erau incredibile.”

Ce părere a avut despre transformarea acestor planuri cinematografice într-un set LEGO?

„M-am simțit un pic copleșit. Nu eram deloc încrezător că este posibil. În primul rând, am vrut să reproduc modul de rabatare al aripilor. A fost o sarcină intimidantă.”

A început să lucreze la punerea în funcțiune a mecanismului, dar știa că se confruntă cu una dintre cele mai mari provocări din cei unsprezece ani de activitate ca designer LEGO.

„De fiecare dată când vrei să faci o iterație, trebuie să o construiești de opt ori pentru a înțelege cum funcționează. Realmente a fost un efort de echipă.”

După multe încercări și greșeli, Michael și echipa sa au reușit, firește. Cu o anvergură a aripilor de 79 cm, un tren de aterizare funcțional și un cockpit care se deschide, setul LEGO Icons Dune Atreides Royal Ornithopter completează spectaculos colecția oricărui constructor.

PREIA COMANDA ÎN COCKPIT

Pe lângă aripi, cele mai mari din orice set LEGO, o altă provocare a fost crearea unui cockpit fidel originalului și în care să poată fi așezate două minifigurine.

Pentru aceasta, Michael și echipa sa au revenit la planșa de desen.

„La început, nu-mi dădeam seama cum să realizez cockpitul, deoarece în film este incredibil de unghiular. Deci, am experimentat mult. Sunt încântat de cum a ieșit până la urmă.”

După finalizarea cockpitului, Michael a avut parte de o nouă provocare: cine va ocupa locurile dinăuntru.

Setul Dune Atreides Royal Ornithopter include opt minifigurine, între care Paul Atreides, Chani, Lady Jessica și altele. Dar alegerea acestora dintre numeroasele personaje disponibile nu a fost ușoară.

„Am discutat cu Legendary (compania de producție) despre ce are sens și ce își doresc. Ne-am gândit că acesta este setul LEGO Dune reprezentativ. Este singura noastră încercare. Ce includem? Șapte personaje interacționează cu aparatul de zbor, dar nu și baronul. Dar, vorbind despre asta, toți au spus: «Baronul trebuie neapărat inclus!» Așa am ajuns să alegem aceste opt personaje.”

EȘTI GATA SĂ ZBORI?

Michael a vrut să creeze nu doar o replică fidelă a aparatului de zbor memorabil, ci și o construcție complexă și plină de satisfacții. Trebuia să fie distractivă!

„Cred că poți înțelege cum funcționează numai construindu-l”, spune acesta. „Diferitele pârghii și mecanisme ascunse în șasiu... Oamenii vor adora să-l construiască!”

Acum, a sosit momentul ca Michael și colegii săi să-și trimită în univers propria versiune a legendarului Ornithopter, la timp pentru continuarea filmului „Dune”.

Cauți mai multe?

Consultă pagina principală „Bun-venit, adulți” pentru a vedea colecția noastră de seturi și articole pentru adulți!