Înapoi în viitorul din cărămizi: Povestea din spatele modelului conceptual LEGO® Technic BMW Hover Ride
Pasionații de motociclete BMW și cărămizi știu că geniile în design de la LEGO Group au colaborat cu experții de la BMW Group pentru diferite vehicule, pornind de la mica și frumoasa MINI Cooper, din gama LEGO® Creator, până la multe alte transpuneri fantastice ale designului LEGO Technic. Folosind flexibilitatea funcțională nelimitată a portofoliului LEGO Technic, aceste vehicule create din cărămizi LEGO sunt omagiul miniatural perfect pentru mașinile în mărime naturală.
Însă, în 2017, un tip special de alchimie s-a produs între cele două grupuri de designeri și ingineri, iar colaborarea a depășit limitele posibilului... pentru a crea ceva și mai progresist: motocicleta viitorului.
Totul a început cu o colaborare interesantă între designerii și inginerii de la LEGO Group și BMW pentru crearea LEGO BMW R 1200 GS Adventure... multe numere și litere care descriu, în esență, o motocicletă BMW incredibilă. Versiunea LEGO este un minunat omagiu; 603 piese care, împreună, sunt o celebrare a designului și ingineriei inovatoare înglobate în această motocicletă.
Totuși, când s-a ajuns la modelul alternativ, un pilon al seturilor de construcție LEGO Technic 2 în 1, spiritul de colaborare inspirată dintre cele două grupuri de design a continuat, iar imaginația și-a luat zborul cu adevărat.
Cei doi designeri LEGO însărcinați cu crearea modelului alternativ au reconfigurat cărămizile și funcțiile modelului original, obținând ceva cu totul diferit și, împreună cu partenerii lor de la BMW Motorrad, au creat o motocicletă planor cu un design atrăgător, reprezentând simbolul suprem al libertății și aventurii în călătoriile individuale.

