Cele mai bune obiceiuri privind timpul petrecut de copii în fața ecranului

Cele mai bune obiceiuri privind timpul petrecut de copii în fața ecranului

Copiii și timpul petrecut în fața ecranului.

Este unul dintre aspectele pe care noi, ca părinți, încercăm să le gestionăm corect, dar nu există vreun manual cu reguli magice care să ofere toate răspunsurile.

Căci nu există o metodă universală de a monitoriza și controla timpul petrecut în fața ecranului de copilul tău.

Știm că vrei să încurajezi folosirea echilibrată și conștientă a tehnologiei și poate te gândești să introduci o schimbare a obiceiurilor digitale ale familiei sau cauți moduri de a stabili limite ale timpului petrecut de copilul tău cu jocurile video.

Să analizăm mai întâi pașii pe care îi poți face azi pentru ca timpul petrecut în fața ecranului să fie mai pozitiv, precum și câteva obiceiuri online sănătoase pe care le poți promova pe parcurs.

Și, dacă faci deja unii dintre acești pași, te felicităm.

Timpul de calitate online este important

Suntem înconjurați de ecrane în viața de zi cu zi, dar, de multe ori, îndrumarea copiilor și tinerilor adulți privind timpul „corect” care ar trebui petrecut în fața ecranului este neclară sau contradictorie.

Mulți experți sunt de acord că este util să ne mutăm atenția dinspre restricționarea cantității timpului petrecut în fața ecranului spre îmbunătățirea calității experiențelor online ale copiilor.

Aceasta nu înseamnă că nu ar trebui să stabilești limite acasă (căci cu siguranță trebuie), dar este important și să integrezi experiențe digitale pozitive în viața copilului, astfel încât timpul pe care îl petrece în fața ecranelor să fie cât mai benefic posibil pentru dezvoltarea sa.

Potrivit unui raport al UNICEF: „Copiii care participă la mai multe activități online tind să aibă abilități digitale mai bune comparativ cu cei care se implică în mai puține astfel de activități.” În continuare, raportul recomandă părinților să își ajute copiii să descopere lucruri noi și captivante de făcut online, care vor facilita învățarea și dezvoltarea personală.

Când încurajăm copiii să-și exploreze interesele și pasiunile prin tehnologie, când îi ajutăm să interacționeze cu conținut inspirațional și educativ și le oferim sfaturi privind siguranța, profităm de valoarea experiențelor online.

O scurtă observație pe subiectul siguranței online: dacă ești în căutarea unei surse de informații de încredere, ghidul nostru pentru a crește copii pregătiți pentru lumea digitală este un punct de plecare excelent. În plus, resursa Build & Talk poate ajuta părinții să abordeze aceste subiecte într-un mediu destins, amuzant și antrenant, astfel încât nimic să nu stea în calea stării de bine a copiilor lor.

Profită de valoarea experiențelor online

Accesul la materiale educaționale. Șansa de a dezvolta abilități de rezolvare a problemelor jucând un joc video. Moduri captivante de a te conecta și colabora cu prietenii și familia.

Sunt multe motive pentru care ar trebui să integrăm experiențele online în stilul de viață al copiilor. Și, în caz că există vreo confuzie, iată o listă cu câteva posibile beneficii de care copiii se pot bucura ca urmare a timpului supravegheat și structurat în fața ecranului:

- învață online;

- își explorează creativitatea;

- își îmbunătățesc exprimarea de sine;

- își dezvoltă un sentiment de apartenență;

- participă la momente interactive în familie;

- formează legături pozitive online cu prietenii.

Nimeni nu a spus că a fi părinte în era digitală este ușor, dar, dacă susținem o dietă digitală sănătoasă, atunci știm că facem o treabă bună.

Cum poate să adopte familia ta o dietă digitală sănătoasă

– Calitatea contează. Ajută-ți copilul să aleagă experiențe online antrenante sau bazate pe creativitate pentru a încuraja dezvoltarea și deprinderea de abilități.

– Fă-ți copilul să se miște. Creează un clip muzical, filmează o aventură plină de acțiune și încurajează folosirea aplicațiilor care stimulează atât creativitatea, cât și mișcarea fizică. În plus, fă copilul să ia pauze regulate ca să se miște.

– Bucurați-vă de momentele petrecute împreună. Organizează activități online distractive care dau prioritate timpului în familie și menține deschisă în permanență comunicarea. Aceasta înseamnă să discuți despre conținutul digital, să împărtășești moduri de a fi în siguranță online și să asiguri copilul că îi stai oricând la dispoziție pentru a vorbi despre întrebările și nelămuririle sale legate de tehnologie.

– Fii un exemplu pozitiv. Dacă discuți cu copilul tău, evită să îți verifici telefonul în același timp. La urma urmei, cum ar putea să aibă o abordare echilibrată și conștientă față de tehnologie dacă nu te vede și pe tine deconectându-te de la lumea digitală?

Fă o „detoxifiere” digitală. Stabilește cu copilul tău când și unde poate folosi tehnologia și ia în calcul luarea unei pauze de la ecran timp de o zi sau o săptămână. Ca alternativă, transformă-ți casa într-o zonă fără acces la mediul digital în weekenduri sau creează zone fără telefoane mobile în anumite camere.

– Starea de bine are întâietate. Dă prioritate educației copilului înainte de a petrece timp în fața ecranului și, pentru a-i asigura un somn de calitate, ia în calcul scoaterea dispozitivelor digitale din dormitor sau limitarea folosirii lor seara.

– În sfârșit, prețuiește timpul offline. Tehnologia poate fi minunată, dar este important să echilibrezi timpul petrecut online cu cel offline. Implică copilul în momente în familie, cum ar fi construirea cu cărămizi LEGO, practicarea sporturilor, interacțiunea cu natura, lectura sau plimbările pe bicicletă cu prietenii.

Ținând cont de toate acestea, începe să vezi timpul în fața ecranului ca pe un mod de a completa stilul de viață al copilului tău, nu de a-l domina.