(0)
Noi seturi LEGO® DREAMZzz™ pentru 2026

Noi seturi LEGO® DREAMZzz™ pentru 2026

LEGO® DREAMZzz™ este un serial TV de succes despre niște copii obișnuiți care sunt transportați în năstrușnica și minunata lume a viselor, unde luptă împotriva ticăloșilor de coșmar care vor să le corupă visele. 

Este extrem de creativ, întotdeauna palpitant și inspirat de puterea minunată a viselor. 

Și, pentru ca visele fanilor să devină realitate, avem o mulțime de seturi LEGO DREAMZzz noi, bazate pe personajele și creațiile din serial. 

Aceste seturi sunt captivante și adaptabile cu două moduri de a construi într-un singur set, permițând astfel copiilor să construiască în stilul unei benzi desenate, conform instrucțiunilor bazate pe povești. Odată finalizate, modelele vor oferi inspirație pentru joacă fantezistă din plin. 

Deci, alătură-te nouă să descoperim cele mai bune noi seturi LEGO DREAMZzz și, împreună, să începem să construim incredibilul.

Jucăria de construcție LEGO® DREAMZzz™ Submarin crocodil

Scufundă-te într-o nouă aventură din vis cu acest set 2 în 1 sublim, cu un exterior de crocodil feroce și abilitatea de a se transforma într-un vultur. Submarinul are două arme și un compartiment ascuns, plus un cockpit în care încape o minifigurină. În modul crocodil, modelul are capul, picioarele și coada articulate, iar în modul vultur are aripile și penele mobile, extinzându-se de la amplificatoare. Setul include trei minifigurine reprezentându-i pe Logan, Zoey și Arika, precum și o figurină stafie, doi păianjeni și o figurină de colecție Creatură a comorii albastră. Protejează o Creatură a comorii și distrează-te din plin!

Jucăria de construcție LEGO® DREAMZzz™ Excavator scorpion de coșmar

Ajută-i pe Mateo și Cooper să se lupte cu malefica Arika într-o aventură palpitantă în lumea viselor. Cu acest set 2 în 1, eroii au două opțiuni de vehicule pe care să le dezlănțuie asupra visătorilor: un excavator scorpion cu șase picioare, clești cu gheare și o coadă zdrobitoare în formă de braț de excavator, sau o viespe biomecanică feroce cu aripi interesante și un ac veninos. După ce ai terminat de construit, te poți juca cu cele trei minifigurine incluse, cu figurina Z-Blob și cu trei păianjeni, precum și cu un ou de diamant roz care a fost corupt de Împăratul de coșmar și care eclozează într-o Creatură a comorii portocalie de colecție.

Set de construcție cu dinozaur LEGO® DREAMZzz™ Dinozaur aparat de zbor

Nave spațiale? Dinozauri? Lavă topită? Tot ce ai nevoie pentru o aventură impresionantă, cu multă acțiune, este inclus în acest set 2 în 1, în care personajele Cooper și Logan îl înfruntă pe înfricoșătorul Împărat de coșmar și pe complicii săi. Copiii se pot juca imaginându-și că-i ajută pe urmăritorii de vise să protejeze oul de diamant și Creaturile comorii prin construcția unei nave spațiale sub forma unui brontozaur grozav cu coadă dublă sau a unui stegozaur cu coadă în formă de bâtă. Setul include patru minifigurine, precum și accesorii săbii de colecție pentru a înfrunta trei păianjeni, plus un ou de diamant și Creaturi ale comorii portocalii și albastre.

Setul de construcție LEGO® DREAMZzz™ Tancul tigru-rechin

Pornește într-o spectaculoasă misiune pe mare cu Mateo, Izzie, Dl Oz și Z-Blob, care îi înfruntă pe Împăratul de coșmar și pe Arika într-un vas maritim care poate fi reconstruit într-un Tanc tigru-rechin. Corabia de pirați are un tun frontal, arme pe părțile laterale, o gură care se deschide și spațiu pentru comoară, în timp ce invincibilul tanc are o gură care se deschide, coadă mobilă și două capsule laterale. Setul 2 în 1 include cinci minifigurine (Mateo, Izzie, Dl Oz, Împăratul de coșmar și Arika), precum și Creaturi ale comorii verzi și albe, pe Z-Blob, o stafie, două figurine visaci și trei păianjeni scormonitori, precum și accesorii cool, cum ar fi un ou de diamant.

Jucăria LEGO® DREAMZzz™ Robotul gardian vulpe

Copiii vor avea nevoie de fiecare strop de imaginație pentru a-l înfrunta pe ticălosul Împărat de coșmar cu acest extrem de puternic robot-vulpe. Modelul 2 în 1 poate lua două forme: așezat pe două picioare, având o sabie și un scut, sau pe patru picioare, dotat cu aripi, gata să sară în aer. Setul include și trei minifigurine (Mateo, Izzie și Împăratul de coșmar), precum și două figurine stafii și o figurină de colecție Creatură a comorii verde. Copiii se vor bucura de ore întregi de joacă de-a luptele și de numeroase aventuri în care îi ajută pe eroii noștri să-l înfrunte pe marele ticălos nocturn.

La ce set DREAMZzz™ visezi mai departe?

Gama LEGO DREAMZzz oferă copiilor experimente creative și o nouă lume în care să exploreze și să se joace. Dacă ești în căutarea unui cadou pentru un visător, descoperă noile noastre seturi LEGO DREAMZzz pentru 2026. Cine știe unde vor fi copiii purtați de vise în cele din urmă?