Obții un cadou LEGO® DC Batman™ 1992 la achiziții eligibile*Află mai multe

Obții un cadou LEGO® DC Batman™ 1992 la achiziții eligibile*Află mai multe

(0)
LEGO® NINJAGO® | A 10-a aniversare: O discuție cu creatorul NINJAGO

O discuție cu creatorul

Având în vedere vârsta fragedă de zece ani, NINJAGO® este chiar o vedetă. 160 de episoade (și încă le numărăm), peste 250 de seturi LEGO® diferite și un film Hollywood de mare succes. Dar tematica senzațională a avut și ea un impact puternic.

Într-adevăr, un autor de concepte/producător de aici de la sediul central LEGO din Danemarca ne-a dezvăluit că în zilele noastre „suntem mereu pe urma NINJAGO pentru a oferi următoarea mare contribuție originală LEGO.”

Din întâmplare (ca să vezi...), acest autor de concepte este Tommy Andreasen, co-creatorul serialului TV NINJAGO, care în zece ani a trecut de la o poveste de succes a unui „underdog” îndrăzneț, la reprezentantul tematicilor LEGO pe care le elaborează în prezent.

Însă pe măsură ce serialul se apropie de un deceniu, Tommy este mult mai preocupat de un efect extern al serialului.

„Mulți fani creează proiecte de artă, ficțiune și de aniversare a 10 ani de NINJAGO. Este cu adevărat inspirator să vezi interpretarea lor.”

Tommy ne spune că a primit un roman de ficțiune NINJAGO imens, având peste 500 de pagini, de la o mamă nemțoaică și fiul ei, și că un grup de fani pun la cale chiar și un documentar NINJAGO cuprinzător.

Creșterea comunității de fani NINJAGO (și presupunem că și tu, dragă cititorule, te numeri printre ei) a fost fără îndoială unul dintre cele mai îmbucurătoare rezultate din ultimii 10 ani, iar Tommy și-a câștigat o reputație pentru faptul că răspunde la multe dintre întrebările și teoriile comunității.

„A început acum patru ani când mă întorceam acasă de la Comicon”, își amintește Tommy. „Câțiva adolescenți au început să-mi pună întrebări despre serial. Făceam un serial pentru copii, dar în acel moment mi-am dat seama că NINJAGO exista de mult timp, iar acei copii crescuseră deja... și încă erau pasionați. Mi s-a părut interesant, așa că mi-am creat un profil pe Twitter ca un experiment pentru a vedea dacă lumea va interacționa. Și de atunci tot fac asta.”

Tommy, uber-fanul

Tommy este probabil creatorul perfect al unui serial cu fani atât de devotați, din două motive principale.

Primul este unul simplu.

„Îmi place să vorbesc despre asta”, recunoaște Tommy. „Și cel puțin 10 % din creierul meu face calcule privind NINJAGO.” Chiar se și întreabă în glumă dacă a petrecut mai mult timp cu ninja decât cu proprii lui copii de la lansarea serialului în 2009!

Tommy este implicat practic în fiecare aspect al francizei NINJAGO. El se descrie ca fiind „curierul dintre echipa de creare a poveștilor [de televiziune] și echipa de proiectare [a produselor]”, promovând o sinergie maximă între cele două departamente, transformând ideile provenite din camera de scris în seturi de joc, și vice versa. „Cred că de aceea sunt încă atașat”, spune Tommy despre nivelul său de implicare cu diferiții factori de decizie ai serialului. „NINJAGO are norme și logică strâns împletite, iar fanii de lungă durată au ochi de vultur și ne vor sancționa dacă vom contrazice ceva. În plus, nu mă pot gândi la un alt serial care se poate lăuda cu 10 ani de continuitate neîntreruptă, un stil și o distribuție de voci consecventă. Este una dintre marile bucurii ale producției serialului an după an!”

Al doilea motiv pentru care Tommy este un model atât de perfect pentru super-fani... este că el însuși e... un super-fan.

Într-adevăr, întrebările noastre pre-planificate cu privire la sursele de inspirație culturală a lui Tommy au fost formulate în grabă după ce am văzut impresionantul spațiu de birou din locuința sa. Fiecare centimetru pătrat din camera lui este decorat cu suveniruri din aproape fiecare film al anilor 1980. Ghostbusters™, E.T., Batman, Superman™... tot ce vrei. Dar nu există niciun dubiu cu privire la influența dominantă în momentul când dai cu ochii de biroul aflat într-o reproducere Death Star™, flancat de două figurine în mărime naturală ale unui Stormtrooper™ și Darth Vader™.

Acesta este un om care era pregătit pentru Marea migrație spre conferințele video din 2020.

Dar când s-a uitat pentru prima oară la Star Wars™ în 21 aprilie 1984 (bineînțeles că își poate aminti ziua), nu a fost la fel de ușor să se arunce cu capul înainte într-o franciză, așa cum este astăzi. „Când eram copil, aveam un tricou cu Star Wars și câteva figurine de acțiune pe care le-am iubit foarte mult... dar asta era tot.”

Totuși, Tommy nu consideră că asta e ceva rău. „Trebuia să-ți inventezi cu adevărat propriile povești”, explică el. „Încă facem asta cu NINJAGO. Una este povestea pe care ți-o spunem noi, și alta este povestea pe care o poți juca cu seturile.”

Faptul că este un super-fan îl face pe Tommy să se priceapă la discuțiile cu super-fanii. El înțelege conotațiile negative ale comunicării cu ei despre povești, și are „mare grijă să nu ia idei la întâmplare” care sunt la modă pe Twitter. La fel, deși evită să dezvăluie evenimentele din serial, din când în când „a mai făcut câteva aluzii” după cum spune Tommy.

„E distractiv să dai un indiciu pe care nimeni nu-l poate descifra decât 7 luni mai târziu.”

Dar ce părere are Tommy despre implicarea constantă în sine?

„Este ceea ce își dorește orice furnizor de divertisment, oameni care să interacționeze cu el. Menține lucrurile vii în afara sezonului. Înțelegi pasiunea. Știi că înseamnă mult pentru oamenii care reacționează. Simți că ai obligația de a face bine. Să iei lucrurile în serios.”

După cum am spus. Creatorul perfect.

Nu e „doar” o joacă de copii

Ideea despre luatul lucrurilor în serios are legătură cu atracția durabilă pentru NINJAGO, dincolo de intervalul de vârstă țintă a serialului. Programele destinate copiilor fac adesea greșeala de a „banaliza” conținutul, dar Tommy se lasă ghidat de exemple din filmele preferate ale copilăriei sale, inclusiv E.T. (care telefonează acasă din multe părți ale peșterii din biroul de fan al lui Tommy.)

„Acesta este un film pentru copii, dar își ia publicul foarte în serios. Este vorba de izolare, divorț, moarte - este o cursă a emoțiilor dar la sfârșit te simți grozav pentru că ai parcurs întregul spectru. Copiii pot accepta cu adevărat lucruri de genul acesta dacă procedezi cu grijă. Aceasta este filozofia noastră privind NINJAGO.”

„Când ești copil, absorbi atât de multe impresii și asta devine fundamentul tău pentru tot restul vieții”, explică Tommy. „Am înglobat o mulțime de lecții de moralitate și de viață în NINJAGO. Ele pot fi ascunse sub un strat gros de acțiune și divertisment, dar sunt acolo și nu sunt niciodată moralizatoare, astfel încât copiii le pot pune la suflet. Și ceea ce am învățat în ultimii ani: NINJAGO are aceeași importanță pentru unii copii și adolescenți pe care Star Wars™ a avut-o pentru mine... și acest lucru e surprinzător și îndeamnă la modestie.”

În plus, Tommy cunoaște riscurile de a-și subestima publicul, de la prima sa implicare în NINJAGO, când a venit de la sucursala comercială a agenției LEGO. „Copiii aceia pot fi necruțători”, spune Tommy amintindu-și de fazele inițiale de testare și cercetare. „Stăteam în spatele unei oglinzi unidirecționale și priveam cum copiii interacționau cu prototipurile de seturi NINJAGO sau se uitau la desenele conceptuale, întrebând „ce cretin a folosit culorile astea pentru acest model?” Cred că eu eram acela...”

La începutul elaborării serialului au apărut Dan și Kevin Hageman, creierele originale din spatele THE LEGO MOVIE™. „Erau scriitori pentru cinematografie, așa că și ei au luat-o în serios. Știau că nu scriu „doar” pentru un serial TV pentru copii”, explică Tommy. „Înainte de sosirea lor aveam conceptul stabilit în mare, dar motivațiile personajelor nu erau încă pe deplin dezvoltate.”

Hageman au fost acela care a decis de exemplu să o introducă pe Nya și să-l promoveze inițial pe Kai la poziția de personaj principal (în pofida faptului că serialul era unul de anturaj).

Pe măsură ce aceste conversații au continuat, a apărut un punct de cotitură când serialul s-a transformat din ceva exclusiv pentru copii (cu efecte vizuale cool și evident, jucării formidabile) în ceva cu un impact mai puternic.

O întorsătură a fanteziei

„Când m-am alăturat echipei LEGO din prima linie, ei testau deja tematica ninja de câțiva ani.”, își amintește Tommy. „Dar problema a fost preferința copiilor pentru personajul ninja cu costum negru și sabie. Dar ei nu au avut nevoie de nimic altceva pentru că... ei bine, sunt ninja!”

„Așadar, am început să explorăm un unghi fantezist, deoarece altfel n-am fi avut un produs.” Și cu întorsătura de fantezie, Tommy a constatat că cei mici au fost încântați să urce la bordul acestui tren conceptual.

„După primul an, multe dintre ideile care fuseseră respinse au început să aibă priză la copii”, explică el. „De exemplu, un ninja pe motocicletă a fost inițial de neacceptat deoarece nu era un comportament obișnuit pentru un ninja. Dar odată ce am încheiat primul an cu schelete, dragoni și fantezie, și am stabilit că nu era un serial tipic cu ninja, era absolut normal ca ninja să aibă motociclete. La urma urmei, scheletele aveau un vehicul în ultimul sezon.”

„Au acceptat cu entuziasm elementele fantastice în acel moment.”

Asta a încurajat de asemenea crearea legendei serialului, la care Tommy se referă ca fiind „ceea ce îi atrage pe copiii mai mari.” Așadar, în timp ce efectele vizuale și umorul sunt poate cel mai atractiv aspect al serialului pentru telespectatorii mai mici, armele de aur, diferiții rivali, motivațiile, profețiile și legile sunt ceea ce mențin interesul pentru mai mult timp.

Cum era zicala aceea veche? Vino pentru tornadele cool de foc, rămâi pentru legendele Ninja.

Implicarea profundă a fanilor

Interacțiunea serialului cu fanii, mici sau mari, nu se rezumă doar la tweet-uri.

De exemplu, în următorul serial, Tommy dezvăluie că vor apărea graffiti-uri create de fani. „Am întrebat dacă e ok să-l folosesc, deoarece cred că va rezona cu adevărat cu publicul mai în vârstă - amintindu-mi ceva ce s-a întâmplat pe Twitter acum 16 luni și văzându-l acolo în serial.”

„Avem grijă când acceptăm idei”, subliniază Tommy, „dar ne place să facem lucruri care fac oamenii să zâmbească.”

Și acest lucru a fost evident când unul dintre actorii de voce din serial a primit o scrisoare de la o nemțoaică de 16 ani care era bolnavă în faza terminală. „Am decis să o introducem în serial ca personaj. Am făcut astfel de lucruri de mai multe ori, cum ar fi trimiterea unor episoade nedifuzate unor copii din spitalele americane pentru a le oferi ocazia să le vadă. Nu e ceva cu care ne facem reclamă.”

Cine taie ceapă?

Ninja-go unde?

Finalizând discuțiile despre aniversarea de 10 ani a serialului, l-am întrebat pe Tommy dacă își poate imagina o aniversare de 20 de ani.

„Dacă facem lucrurile cum trebuie”, încheie el. “Totul este să te poți reinventa. Suntem în situația stranie de a crea un serial de televiziune pentru copii de 7-9 ani, încercând în același timp să mulțumim tinerii de 19 ani care au crescut odată cu serialul pentru că... am contribuit la formarea lor! Și iubesc mult NINJAGO, așa că avem obligația de a nu-i dezamăgi. Dar dacă ne afundăm prea mult în povești anterioare și explicații, vom deveni inaccesibili nou-veniților, pe care ne bazăm să vizioneze, să înțeleagă serialul și să îl integreze în formarea lor. Este un număr de echilibristică.”

Tommy sugerează că pentru a ajunge la aniversarea de 20 de ani, serialul trebuie să se reinventeze (într-o oarecare măsură) cam la fiecare trei ani. „NINJAGO este un teren de joacă. Creativitatea și schimbarea sunt adânc înglobate în ADN-ul serialului, așa că acceptăm și sărbătorim acest lucru. Desigur, dacă una dintre aceste reinventări va fi un eșec total, e greu de văzut cum ne vom reveni din asta.”

Dacă asta sună prea pesimist, dragă cititorule, după standardele daneze este de fapt o perspectivă destul de optimistă.

Dar Tommy explică, „LEGO Group reacționează mereu repede. Așadar, dacă ceva nu merge bine sau apare o tendință, va trebui să faci o schimbare pentru că trebuie să ții pasul cu timpurile.”

Acest lucru pune oare o presiune creativă asupra lui Tommy?

„Este un exercițiu de a nu te îndrăgosti de ceva prea mult. Pentru că asta se poate schimba. Am putea face planuri pentru următorii 5 ani, dar dacă acestea sunt prea amănunțite, vom fi foarte dezamăgiți. Dar știu cum vor arăta următorii câțiva ani și vor arăta așa cum vreau.”

În orice caz, multe dintre poveștile și caracteristicile cele mai îndrăgite ale serialului au fost rezultatul unui brainstorming mai degrabă decât al unei planificări structurate. De exemplu, la originea ideii de Spinjitzu a stat dorința de a permite oamenilor să joace scenele de luptă în cadrul seturilor. Minifigurinele au fost atașate la spinner-e și așa s-a născut arta lor marțială. După aceea, a fost nevoie de o exclamație de anticipare de genul „pe locuri, fiți gata, start(go)”, și așa a apărut Ninja... GO!

„O mulțime de lucruri s-au potrivit organic în moduri minunate”, recunoaște Tommy, „și asta îl face foarte intuitiv, ceea ce înseamnă că probabil va avea priză la oameni”.

Iar echipa lui Tommy s-a asigurat de multe succese NINJAGO pentru a fi încrezătoare cu privire la viitor - indiferent de ce se va întâmpla.

„Ceea ce am învățat de la autorii din prima linie este că trebuie să ai încredere în ideile pe care nu le-ai avut încă. Nu intra în panică. Am fost în această situație de suficient de multe ori încât să știm că vom veni mereu cu idei grozave. Această încredere există acum. Marea idee este pe-aici pe undeva.”

„Ce bine ar fi dacă asta s-ar putea aplica la toate aspectele vieții. Este oarecum similară cu filozofia Lebowski...”

(Se pare că nu există un mod mai potrivit în care Tommy să-și încheie însemnările, înconjurat de muzeul său de referințe la anii 80, decât citând dintr-un film din 1998.)

„Tipul o ia lejer”